Steriu: Singura ofertă reală și constructivă pe care am întâlnit-o e cea din partea PNL

Steriu: Singura ofertă reală și constructivă pe care am întâlnit-o e cea din partea PNL
Publicat: 27/06/2016, 17:35
Actualizat: 30/08/2016, 23:26

Potrivit lui Steriu, formula cea mai avantajoasă pentru UNPR „e o alianță sau chiar a merge pe propriile puteri”.

„Vom face și sondaje de opinie”, a mai spus Steriu.

Întrebat de negocierile pe care UNPR le poartă, pentru alegerile din toamnă, Steriu a punctat faptul că singura ofertă „reală și constructivă” a venit din partea PNL.

„Suntem foarte corecți în negocieri. Negocierile le purtăm într-o singură direcție. Avem destul de multe semne de întrebare. În clipa de față nu a existat, până în acest moment, nicio ofertă din partea PSD. Singura ofertă reală și constructivă pe care am întâlnit-o e cea din partea PNL, pe care o analizăm cu toată serioazitatea, dincolo de varianta de a merge pe propriile noastre picioare”, a declarat Valeriu Steriu.

Întrebat de fuziunea cu PNL, acesta a răspuns că membrii UNPR încă nu cunosc condițiile și că o hotărâre se va lua săptămâna viitoare, în această privință.

„Am mai trecut printr-un proces de fuziune cu PP-DD lung. Nu pot să zic că a avut cele mai mari beneficii pentru noi. Discuțiile cu cei din PNL au fost pe mai multe niveluri. Din ce am văzut, la ora actuală, și în cadrul PNL există opinii separate. Decizia cu siguranță nu o vom lua astăzi, mâine. Va fi un proces mai amplu. Abia săptămâna viitoare vom avea un BPN și probabil că abia în săptămâna următoare vom avea un răspuns despre cum vom merge în această toamnă”, a adăugat Steriu.

Referindu-se la acordul cu PSD, Steriu a punctat faptul că a fost încălcat, în ultimele luni, în nenumărate rânduri, referindu-se la deputații UNPR care au fost „ademeniți” și au trecut în tabăra PSD.

„UNPR e un partid foarte serios și cred că în cei șase ani a demonstrat acest lucru. Am fost parteneri loiali atât în primii doi ani de guvernare, cât și în următorii patru. La fel de corecți și de serioși suntem în toate negocierile pe care le purtăm. În momentul în care avem deschise niște negocieri pe o direcție, nu le facem ca să încurcăm cealaltă direcție. Suntem onești în aceste discuții și chiar aș putea spune că le-am purtat în mod transparent, inclusiv domnul Dragnea a fost informat. Acest aspect aș vrea să îl amintesc, totuși, că vine și în urma unor luni dificile, de hărțuială atât pe construcția în teritoriu, înainte de alegerile locale și după, dar și pe ceea ce s-a întâmplat în Parlament. Faptul că, în ultimele luni, acordul nostru a fost încălcat în nenumărate rânduri cu suficient de mulți deputați care au fost ademeniți și au trecut în altă barcă”, a mai spus președintele UNPR.

Întrebat de jurnaliști despre opțiunea lui Gabriel Oprea, Steriu a precizat: „Dânsul e unul din senatori. În clipa de față, opțiunea dânsului a fost luată în discuție. Este foarte deschis pentru a găsi forma care să maximizeze identitatea partidului atât alianță, cât și a merge pe cont propriu”.

În schimb, surse pentru Mediafax au declarat că UNPR înclină mai degrabă spre alianță decât spre fuziune și cere 20 de locuri eligibile pe listele pentru parlamentare.

Până acum au fost mai multe discuții între conducerile celor două formațiuni în cadrul cărora s-au discutat două variante de colaborare PNL – UNPR: fuziune sau alianță. Condițiile minimale puse în cadrul ambelor variante au fost 20 de locuri eligibile pentru uneperiști la alegerile din toamnă și eliminarea tuturor celor cu probleme penale din rândurile UNPR.

Potrivit surselor citate, ambele condiții ar fi fost deja agreate atât de PNL, cât și de unii lideri ai UNPR. Inclusiv Gabriel Oprea ar fi de acord, au mai spus sursele consultate, el nedorind să mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar. Nici Șerban Mihăilescu nu își mai dorește un nou mandat, mai spun uneperiștii care sunt pentru o colaborare cu PNL.

Varianta renunțării la PSD ar fi dorită de cei mai mulți aleși ai UNPR, mai susțin sursele citate. Astfel, în prezent, UNPR are 43 de senatori și deputați, iar surse din conducerea formațiunii susțin că 30 dintre aceștia vor merge alături de PNL, restul de 13 rămânând să colaboreze în continuare cu PSD.

Una dintre consecințele colaborării dintre PNL și UNPR va fi o acțiune comună pe plan parlamentar până la alegerile din toamnă, uneperiștii urmând astfel să părăsească alianța cu PSD.

Sursele citate din conducerea UNPR au mai declarat că discuții au fost și cu PSD privind o eventuală fuziune, dar că Liviu Dragnea ar fi oferit locuri eligibile pe listele pentru parlamentare doar pentru trei dintre liderii uneperiști, deși liderul PSD a susținut public contrariul.

Și în PNL părerile sunt împărțite ân privința colaborării cu UNPR. O eventuală fuziune a formațiunii liberale cu UNPR este „complicată tehnic și costisitoare ca imagine”, a spus luni, pentru Mediafax, prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, adăugând și că, în această situație, nu pot fi eludate criteriile de integritate ale PNL sau programele și doctrinele.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Savantul român care a salvat mii de vieţi prin „Marea experienţă românească”